Ai auzit, poate, de Hercule și de izvoarele lui magice. Dar ai simțit vreodată ce înseamnă să respiri aer ionizat, curat, viu?
Ai mers desculț prin iarba udă dimineața sau ai stat în liniște, doar tu și muntele?
La Jojo, toate astea nu sunt doar promisiuni – sunt zilele tale de vacanță.
Pentru a consulta disponibilitatea, selectați perioada dorită și numărul de persoane, apoi apăsați pe „Caută disponibilitate”.
Opțiunile disponibile pentru sejur vor fi afișate în funcție de datele introduse.
Oferind o multitudine de opțiuni de drumeție și priveliști excepționale, parcul Naţional Domogled – Valea Cernei este al doilea parc ca mărime din ţară, dupa Delta Dunării, cu o suprafaţă de 61.211 ha. Acesta înglobează porţiunile aflate între Valea Cernei şi culmile principale a trei munţi: Godeanu, Cernei şi Mehedinţi. Cele mai multe dintre trasee pornesc chiar din Băile Herculane, însă toată Valea Cernei cuprinde zone din care se face accesul pe ambii versanți.
Considerată una dintre cele mai spectaculoase cascade din lume, Bigăr formează un peisaj ieşit din comun datorită izvorului subteran care curge peste o stâncă acoperită de muşchi. Frumuseţea naturală, sălbatică iţi taie răsuflarea.Căderea de apă face parte din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa şi, din anul 2000, a fost declarată arie protejată de interes naţional, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (n.r Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii).
Chipul regelui dac Decebal este un basorelief înalt de 55 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova, România. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, și este sculptat într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Omul de afaceri și istoricul amator Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994 – 2004.
Mănăstirea Sfânta Ana este situată în orașul Orșova pe defileul Dunării, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din țara noastră. Ea este așezată pe coama Dealului Moșului, care domină orașul Orșova. A fost ctitorită de către ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în Primul Război Mondial.
Ruinele Cetății Severinului reprezintă un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul municipiului Drobeta Turnu Severin În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 109782.07.01.
Cetatea are un plan dreptunghiular destul de regulat care o înconjoară și două ziduri de incintă. Pentru apărarea trecătorii Porțile de fier împotriva bulgarilor ungurii organizează în sec. XIII formațiunea feudal-militară Banatul de Severin(1230). Această formațiune își avea centrul politico-administrativ și militar în cetatea Severinului construită probabil de către cavalerii ioaniți între anii 1247-1250. În secolul XIV cetatea este sub stăpânirea voievozilor români. În anul 1419 cetatea reintră în stăpânire maghiară. Au loc tot mai des lupte cu turcii în zonă. Aceste lupte au dus la distrugerea ei parțială. În august 1524 cetatea Severinului este cucerită și distrusă de turci. În secolul XIX -au luat unele măsuri de consolidare și conservare a turnului de nord-est a cetății înconjurându-l cu un grilaj de fier.
Mănăstirea Mraconia se află în comuna Duhova din județul Mehedinți, la o distanță de 15 kilometri vest față de orașul Orșova. Mai concret, aceasta se află pe malul stâng al Dunării, care formează în acel loc, cel mai frumos defileu de pe tot întinsul ei, defileu întins între Orșova și Moldova Nouă.
Băile Herculane este o zonă extrem de ofertantă din punctul de vedere al traseelor montane, care sunt superbe și accesibile, indiferent de condiția fizică.
Un traseu de poveste care merită încercat și este potrivit chiar și pentru începători, este cel până la Crucea Albă.
Pornind din Băile Herculane, de pe DN 67D, vă veți bucura de un traseu lejer pe o potecă largă cu peisaje minunate, către oraș şi către Munţilor Cernei.
Distanța este de 1,3 km și durează aproximativ o oră dus-întors.
Dacă vă aflați în Băile Herculane și doriți o activitate care să vă relaxeze într-un mod activ, vă recomandăm Turul Foișoarelor de pe versantul drept al Cernei, din jurul stațiunii.
Foișorul Roșu (Elisabeta) – este amplasat în punctul cel mai înalt, la aproximativ 500 m altitudine. Acesta s-a construit la dorința Împărătesei Austro-Ungariei, Elisabeta (Sissi), iar astăzi poteca marcată cu triunghi albastru și roșu ce suie din stațiune trecând pe la cele patru foișoare și ajunge până sus, în Poiana cu Peri, pe culmea Mohornicului, ne poartă pe urmele pașilor acesteia, pe un traseu tematic nu foarte ușor, însă pe care se înșiruie cele mai frumoase puncte de belvedere asupra stațiunii și a văii Cernei.
Foișorul Ciorici – se găsește pe teșitura unei stânci la altitudinea de 391 m, pe traseul care urcă de la hotelul Roman spre Vf. Elisabeta, iar mai departe, spre Poiana cu Peri (marcaj triunghi roșu). Spre nord, chiar în spatele foișorului, de pe un țanc calcaros sfredelit de lapiezuri (șanțuri în rocă săpate de ape) se deschide o largă priveliște asupra văii Cernei.
Foișorul Galben (Piscul Jubiliar) – se află mai sus de Foișorul Verde, poteca marcată cu triunghi albastru lasă în stânga ramificația spre Izvorul Munk și conduce, după circa 20 de minute, la un alt foișor, cel Galben.
Foișorul Verde (Schneller) – se găsește pe o mică treaptă stâncoasă, chiar deasupra Băilor Neptun (Imperiale), fiind accesibil relativ ușor, în circa 15-20 minute, pe o distanță de 700 m, pe poteca în serpentine marcată cu punct albastru, ce urcă de la Izvorul Diana III, din capătul Străzii Izvorului. Având o poziție excelentă deasupra stațiunii, oferă o inedită și cuprinzătoare panoramă asupra zonei istorice a băilor, dominată de uriașii pereți calcaroși ai masivelor Domogled și Șușcu, despărțiți de adânca despicătură a văii Jelerău.
Mănăstirea Nera se află în comuna Sasca Montană din județul Caraș-Severin, în apropierea Cheilor Nerei și al râului Nera, în munții Locvei. Un locaș sfânt cu o istorie recentă, renumit în zonă pentru Laboratoarele Nera Plant, în care măicuțele pregătesc tratamente medicinale naturale sub îndrumarea D-lui Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă – specialist în tratamente naturiste. În paralel, maicile au urmat de-a lungul vremii cursuri de fitoterapie, școli de asistență medicală, farmacie și psihologie. În magazinul Mănăstirii Nera veți găsi ceaiuri, tincturi, siropuri, uleiuri și oțeturi, loțiuni, creme și săpunuri, dedicate tratării unor afecţiuni trupeşti, pentru consum alimentar, precum și pentru întreținerea sănătoasă a trupului. În incinta mănăstirii mai sunt amenajate două ateliere de icoane (pictură şi litografiere), o bibliotecă frumoasă, un atelier de croitorie, unul de sculptură în lemn şi unul de muzică psaltică. Obștea Nerei datează din 1994, prin inițiativa D-lui Dr. Chirilă, când episcopul Caransebeşului din perioada respectivă, pe nume Emilian Birdaş, a pus piatra de temelie a aşezământului monahal pe data de 14 octombrie a aceluiași an. Așadar, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca biserica mănăstirească să fie închinată Sfintei Cuvioase Parascheva.
Mădălina Luca
Locație excelentă, servire impecabilă, personal calificat preocupat să ai o vacanță minunată. Cu siguranță o să revenim. Vă mulțumesc.
JOJO SRL , Str. Pecinișca nr. 175B,
Cui: RO20329408, Baile Herculane,
Jud. Caras-Severin

web design by DOW MEDIA